full screen background image

Prognoză ANM pentru august

soare    Luna august va aduce, în general, un regim termic al aerului destul de ridicat comparativ cu mediile multianuale ale perioadei, în timp ce la nivel de precipitaţii cantităţile vor fi deficitare în aproape toată ţara, dar în special în regiunile sudice şi sud-estice, reiese din estimările Administraţiei Naţionale de Meteorologie, informează Agerpres.

Conform prognozei, în august, temperaturile medii lunare se vor situa peste mediile multianuale (19,7 grade Celsius, raportate la perioada 1981-2010) în cea mai mare parte a teritoriului, abaterile termice cele mai mari fiind posibile îndeosebi în regiunile sudice, sud-estice și vestice.

Astfel, pentru Muntenia sunt prognozate temperaturi medii de 18-23 grade Celsius, în Dobrogea între 22 şi 23 de grade Celsius, în Transilvania de 16-20 grade Celsius şi în Banat între 19 și 23 de grade Celsius. De asemenea, în Crișana mediile se vor încadra între 19 şi 21 de grade Celsius, în Maramureş între 18 şi 20 de grade Celsius, în Oltenia între 17 și 23 de grade Celsius şi în Moldova între 15 şi 23 de grade Celsius.

În ceea ce privește cantităţile de precipitaţii, acestea vor fi deficitare în aproape toată țara, cele mai scăzute valori urmând să se înregistreze în sud-estul și sudul teritoriului, unde se vor situa între 22 şi 40 de litri/mp. Media multianuală de precipitații este de 77,8 l/mp. Cu toate acestea, normele climatologice pentru precipitaţii ar putea atinge şi 90-95 litri /mp în Transilvania și Muntenia pe fondul unor intervale de instabilitate atmosferică accentuată, caracterizată prin averse şi descărcări electrice.

Estimările sezoniere sunt elaborate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, și au un grad de realizare de aproximativ 60%.

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza