full screen background image

Laura Georgescu, trimisă în judecată alături de Viorel Hrebenciuc, Gheorghe Ștefan și Narcisa Iorga

laura georgescu     Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a șefei Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Laura Georgescu, a fostului deputat Viorel Hrebenciuc, a fostului primar al municipiului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, și a Narcisei Iorga, fost membru CNA, pentru fapte de corupție.

Laura Geogescu este acuzată de abuz în serviciu, (2 infracțiuni, din care una în formă continuată — 25 acte materiale) și instigarea la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (25 acte materiale), iar Viorel Hrebenciuc, la data faptei deputat și membru în Comitetul Executiv Național al unui partid, pentru folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un partid.

Gheorghe Ștefan, care controlează postul de televiziune Giga TV, și Nargisa Iorga, membru CNA la data faptei, au fost deferiți justiției pentru instigare la folosirea influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un partid.

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis vineri AGERPRES, în 17 septembrie 2013, la propunerea Laurei Georgescu, autoritatea națională în domeniul audiovizualului a decis, cu o majoritate de 7 la 4 (11 membri CNA prezenți), retragerea licenței audiovizuale pentru postul Giga Tv, controlat de Ștefan.

În consecință, a fost emisă decizia 483/ 2013, în care, după o elaborată expunere de motive și considerații de natură tehnică, s-a hotărât că respectivul post TV a încălcat dispozițiile art.57 alin.1 lit. b teza 2 din Legea nr.504/ 2002 a audiovizualului, în sensul că a încetat să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licența audiovizuală, mai mult de 96 de ore, pentru orice motive imputabile titularului, singura sancțiune prevăzută de lege într-o asemenea situație fiind retragerea licenței.

“Ulterior, Narcisa Iorga l-a îndrumat pe Gheorghe Ștefan să apeleze la cunoștințele sale din mediul politic, pentru a influența votul pe care ceilalți membri ai CNA urmau să îl dea cu privire la contestația pe care postul TV respectiv intenționa să o formuleze. În acest context, Narcisa Iorga a precizat pe cine anume dintre oamenii politici trebuie să îi acceseze și capaciteze, pentru ca aceștia, la rândul lor, să îi influențeze pe membrii CNA asupra cărora puteau să își exercite influența și autoritatea.

Printre oamenii politici nominalizați de Narcisa Iorga, s-a numărat și fostul parlamentar Viorel Hrebenciuc. Ca urmare a indicațiilor primite, Ștefan i-a solicitat sprijin lui Hrebenciuc, astfel încât acesta să se implice nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a determina funcționari din CNA ca instituția să revină asupra deciziei prin care a fost retrasă licența pentru postul de televiziune respectiv”, susțin procurorii.

DNA precizează că, în urma solicitării făcute de reprezentantul postului TV, Viorel Hrebenciuc s-a implicat nemijlocit în realizarea de demersuri pentru a o determina pe Laura Georgescu ca instituția pe care o conduce să revină asupra deciziei, folosindu-se de influența și autoritatea pe care le deținea, în calitatea sa de membru al structurilor de conducere din partidul din care face parte.

“Ca urmare a acestor acțiuni, după numai două săptămâni, la 1 octombrie 2013, s-a emis o altă decizie, nr.514/ 2013, prin care s-a revocat decizia anterioară (6 voturi pentru și 4 voturi împotrivă, din 10 membri prezenți), precizându-se doar că argumentele conținute în contestația depusă de postul de televiziune sancționat au fost admise, fără a se mai realiza o analiză tehnică sau să se țină cont dacă există un punct de vedere al specialiștilor din cadrul CNA, care să constate dacă susținerile din contestație sunt temeinice și legale. Prin acțiunea sa, Laura Georgescu a contribuit la cauzarea unei tulburări însemnate a activității CNA, prin exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu și încălcarea dispozițiilor legale din domeniul audiovizual, ceea ce a permis funcționarea, în continuare, a unui post de televiziune căruia îi fusese retrasă în mod corect licența”, se spune în comunicat.

Sursa citată subliniază că astfel au fost afectați implicit și ceilalți operatori de televiziune, atât sub aspectul concurenței neloiale, cât și al încrederii în corectitudinea desfășurării activității de către singurul organism abilitat să monitorizeze domeniul audiovizual și să aplice legislația specifică.

De asemenea, DNA arată că, în perioada 2013 — 2014, Laura Georgescu a fost cea care a instigat la întocmirea a 25 de sesizări cu date nereale, în vederea înregistrării unor lucrări ce au intrat în analiza plenului CNA și care au fost soluționate prin sancționarea a 11 posturi de televiziune.

“În acest sens, în perioada respectivă, președinta CNA a impus mai multor funcționari din cadrul instituției pe care o conduce, să întocmească sesizări ce conțin date nereale, iar ulterior a susținut respectivele sesizări false, prin demararea unor proceduri administrative care au avut ca finalitate sancționarea celor 11 posturi TV, unele dintre acestea fiind sancționate de mai multe ori. În unele cazuri, sesizarea a fost redactată și înregistrată înainte ca emisiunea reclamată să fi avut loc”, au mai reținut anchetatorii.

Conform DNA, în cazul unuia dintre posturile tv sancționate, la momentul analizării cererii de prelungire a licenței, în cursul anului 2014, contrar metodologiei de până la acel moment, la dosarul constituit pentru prelungirea licenței, din dispoziția Laurei Georgescu, au fost anexate mai multe sesizări false, anterioare acelui moment și care deja fuseseră soluționate prin sancționarea cu amendă, ceea ce a condus la o amânare a deciziei de prelungire pentru mai multe săptămâni.

comments

comments