full screen background image

Sebastian Ghiță are voie să exercite funcția de deputat

sebastian ghita     Instanța Supremă a decis vineri să modifice controlul judiciar în cazul lui Sebastian Ghiță, urmând ca acesta să-și poată exercita funcția de deputat și să se deplaseze pe tot teritoriul României.

Decizia ÎCCJ este definitivă.

“Admite plângerea formulata de inculpatul Ghiță Sebastian împotriva ordonanței din 24 iunie 2015 emisa în dosarul nr.218/P/2014 (…) Direcția Naționlă Anticorupție — Serviciul Teritorial Ploiești modifică conținutul controlului judiciar față de inculpatul Ghiță Sebastian după cum urmează: — extinde limita teritorială pe care inculpatul are obligația de a nu o depăși decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent de la teritoriul localității Ploiești la teritoriul României; — înlătura obligația de a nu desfășura activitate în calitatea de deputat în Parlamentul României. Menține celelalte obligații din conținutul controlului judiciar”, se arată în minuta ÎCCJ.

În 24 iunie, DNA a informat că procurorii au dispus față de Sebastian Ghiță, cercetat în dosarul lui Iulian Herțanu, cumnatul premierului, modificarea condițiilor controlului judiciar, având printre obligațiile suplimentare să nu desfășoare activitate în calitatea de deputat și să nu părăsească localitatea Ploiești.

Acestora li se adaugă obligațiile anterioare, respectiv: să se prezinte la DNA Ploiești ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată cu privire la schimbarea locuinței, să se prezinte la Inspectoratul Județean de Poliție Prahova — Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemat, să nu se apropie de persoanele menționate în ordonanța procurorilor și să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale, să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

DNA preciza că măsura controlului judiciar cu noile obligații se aplică începând din 24 iunie până la 14 august, când expiră durata măsurii.

Obligațiile suplimentare din conținutul măsurii de control judiciar au fost determinate de extinderea acțiunii penale față de Sebastian Ghiță pentru trafic de influență, complicitate la schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene, spălare de bani, în formă continuată, evaziune fiscală, în formă continuată, coruperea alegătorilor și efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, în formă continuată.

Aceste noi infracțiuni se adaugă celei inițial reținute în sarcina inculpatului, respectiv cea de sprijinire a unui grup infracțional organizat.

comments

comments