full screen background image

Fostul depozit “Rozita”, pericol pentru sănătatea publică

roz1     La jumătate de an de la incendiul puternic care l-a distrus în totalitate, centrul comercial “Rozita” din Șcheia, în prezent sigilat, reprezintă un adevărat focar de infecție.

Resturile de alimente și de produse industriale eliberează în atmosferă un miros pestilențial, sesizat de angajații și de clienții centrelor comerciale și ai unităților din apropiere.

Vremea caldă a accentuat acest disconfort, așa încât conducerea Primăriei Șcheia a depus sesizări la Direcția de Sănătate Publică și la Garda de Mediu.

Verificările derulate au concluzionat că se impune dezinfectarea totală a incintei, dar administratorul complexului, Ștefan Corduş, a menționat că se va putea interveni numai după ce o comisie va efectua expertiza tehnică și va da autorizația de demolare.

În aceste condiții, până când va fi dărâmat și igienizat, fostul centru comercial “Rozita” reprezintă un pericol pentru sănătatea celor din zonă.

“Dosarul Rozita” se află în ancheta Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru distrugere din culpă.

comments

comments