full screen background image

Afganistan: Cel puțin patru persoane ucise într-un atac sinucigaș împotriva unui vehicul guvernamental la Kabul

Cel puțin patru persoane au fost ucise și alte 11 au fost rănite, miercuri dimineața, în apropierea Ministerului Apărării din Kabul într-un atentat sinucigaș împotriva unui vehicul guvernamental care transporta oficiali ai serviciilor naționale de securitate, relatează Reuters, AFP și DPA.

Un oficial al Ministerului de Interne afgan a confirmat atacul, însă nu a putut oferi un număr exact al persoanelor ucise și rănite.

“Atacatorul sinucigaș se afla pe motocicletă și și-a detonat încărcătura explozivă în zona Pul Mahmood Khan (în Kabul)”, a declarat Najib Danish, un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne.

“Cel puțin două victime aparțin forțelor de securitate”, a declarat Sediq Sediqqi, un alt purtător de cuvânt al ministerului, care a precizat că printre răniți se află și civili.

Atentatul a avut loc dimineață la ora deschiderii instituțiilor și nu a fost pentru moment revendicat.

Un oficial al serviciilor de securitate a declarat sub rezerva anonimatului că vehiculul ar fi aparținut Directoratului Național de Securitate, serviciile de informații afgane.

AGERPRES

comments

comments




Leave a Reply

avatar