full screen background image

Postul de secretar al municipiului Rădăuți, scos la concurs, la sfârșitul lunii mai

adrian onciul 2     Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) a scos la concurs postul de secretar al municipiului Rădăuți.

Examenul va avea loc pe data de 29 mai, la sediul central ANFP.

Decizia a fost luată deoarece delegarea lui Adrian Valentin Onciul, de la Marginea, la Rădăuți, pentru o perioadă de șase luni, va expira pe 27 aprilie, iar municipiul nu are primar.

Amintim că primarul ales Aurel Olarean este arestat, viceprimarul Tiberiu Maerean a fost demis din funcție, iar cel ales ulterior, Traian Andronachi, nu a apucat să își exercite atribuțiile decât două zile, întrucât, printr-o decizie a Curții de Apel Suceava, Consiliul Local a fost dizolvat.

Acum activitatea Primăriei Rădăuți este parțial blocată, documentele nu pot fi eliberate pentru că nu există pe posturi persoane cu drept de semnătură.

Nu se eliberează certificate de urbanism și nici autorizații de construcții.

Pe de altă parte, șeful Serviciului de impozite și taxe deține o dispoziție prin care preia toate atribuțiile pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor de gestionare a problemelor privind taxele și impozitele locale, inclusiv cele de executare silită.

Nu se poate da curs solicitărilor pentru ocuparea domeniului public (închirieri, concesiuni, vânzări), întrucât această responsabilitate aparține, conform Legii 215, Consiliului Local.

Până la ședința ordinară a Consiliului Local din 31 martie, au fost încheiate câteva contracte de închiriere a domeniului public pentru terasele estivale.

Primăria anunța încă din luna februarie operatorii economici care doresc să-și deschidă terase pe domeniul public să întreprindă demersurile necesare pentru a beneficia de întreg sezonul.

Doina CRAIU
Radio VIVA FM Rădăuți

comments

comments