full screen background image

Rapid Suceava a formulat plângere penală împotriva mai multor publicaţii locale şi naţionale

rapid 1203     Asociaţia Club Sportiv Rapid CFR Suceava, prin preşedintele Consiliului de Administraţie, Gabriel Clim, a formulat o plângere penală împotriva unor publicaţii locale şi naţionale.

Demersul  vine în urma acuzaţiilor aduse cu privire la desfăşurarea, pe 7 martie, a întâlnirii dintre Rapid Suceava şi ACS Berceni, când sucevenii au câştigat cu 3 la 2, după ce au fost conduşi, la pauză, cu 0 la 2.

Mai exact, au apărut, în presa locală şi centrală, informaţii potrivit cărora, în timpul meciului, dar şi în pauza acestuia, s-ar fi pariat sume exorbitante în favoarea celor de la Rapid Suceava, ca aceştia să întoarcă rezultatul după pauză.

În plângerea adresată Inspectoratului Judeţean de Poliţie, ACS Rapid CFR Suceava spune:

“La data mai sus menţionată, s-a disputat meciul de fotbal dintre ACS Rapid CFR Suceava şi ACS Berceni, din cadrul etapei a XVII-a din cadrul Ligii a II-a de fotbal. În timpul partidei, la pauză, mai exact, formaţia ACS Berceni conducea cu 2-0. După pauză, pe fondul unei presiuni constant exercitate, echipa ACS Rapid CFR Suceava a întors scorul la 3-2, rezultat consemnat şi la final.

Acest fapt a generat o serie de acuzaţii la adresa clubului Rapid Suceava, existând acuzaţii, în presa locală şi centrală, cum că, în timpul meciului, dar şi pe perioada pauzei, pe site-urile de pariuri www.Bet365.com şi www.totalbet.com s-ar fi pariat sume exorbitante, citez “a avut loc o avalanşă de pariuri”, în “favoarea” celor de la Rapid CFR Suceava, ca aceştia să întoarcă rezultatul după pauză.

Astfel, dorim deschiderea unei anchete cu privire la acuzaţiile aduse, prin verificarea pariurilor care s-au efectuat în timpul partidei pe site-urile mai sus menţionate.

Dorim să precizăm că, prin aceste acuzaţii care ne sunt aduse, considerăm că împotriva noastră se desfăşoară o campanie virulentă de denigrare şi defăimare, prin toate mijloacele de comunicare, fără niciun mijloc probatoriu din partea publicaţiilor Obiectiv de Suceava, Gazeta Sporturilor, www.prosport.ro, www.liga2.ro, prin care se urmăreşte atingerea gravă a drepturilor noastre nepatrimoniale, constând în onoare, demnitate, reputaţie şi imagine.

Solicităm ca toate actele de procedură să fie comunicate pe adresa clublui, în Suceava, str. Dragomirnei, nr. 18″.

comments

comments