full screen background image

Contractul de lucrări pentru înfiinţarea infrastructurii de agrement “Nada Florilor” va fi semnat marţi

bazin de inot     Marţi, 10 februarie, la ora 13.00, Primăria Municipiului Fălticeni va semna contractul de lucrări pentru proiectul „Înfiinţare infrastructură de agrement Nada Florilor”.

Participă primarul  Gheorghe Cătălin Coman şi reprezentanţii contractorului, Asociaerea SC DA VINCI CONSTRUCT & PROIECT SRL,  SC CRIDUS  CONSTRUCT  SRL şi SC ALTERNATIV ENERGY SOLUTION SRL.

Proiectul „Înfiinţare infrastructiră de agrement Nada Florilor” este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Domeniul de intervenţie 5.2 – Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterii calităţii serviciilor turistice.

Valoarea totală a proiectului este de 13.504.358,44 lei.

Prin proiect se vor realiza următoarele investiţii: o piscină acoperită (în suprafaţă de 1.132,90 mp); un bazin de înot dotat cu o trambulină (în suprafaţă de 325,00 mp); o piscină pentru adulţi dotată cu un topogan(în suprafaţă de 300,00 mp); o piscină pentru copii dotată cu un topogan (în suprafaţă de 73,00 mp); un teren pentru activităţi sportive (în suprafaţă de 700,00 mp); o pistă de ciclism.

comments

comments