full screen background image

Minerii de la Exploatarea de Uraniu Crucea continuă să fie nemulțumiți

mineri crucea     Minerii de la Exploatarea de Uraniu Crucea au continuat și marţi protestele declanşate luni, aproximativ 400 de angajați adunându-se în faţa sediului sucursalei.

Protestatarii cer respectarea contractului colectiv de muncă, cu creşterea salariului în funcţie de inflaţie şi de creşterea salariului minim pe economie, respectarea grilei de salarizare pentru munca în subteran, acordarea a 5 salarii minime pe ramură la ieşirea la pensie, modificarea bazei de calcul a pensiei și creşterea alocaţiei de hrană de la 10 la 14 lei.

De asemenea, se solicită acordarea de bilete de tratament și de premii de Ziua Minerului, Paşte şi Crăciun.

Minerii sunt nemulțumiți că sindicatul din companie nu le mai reprezintă interesele și cer demisia conducerii.

Prefectul Florin Sinescu a confirmat că nemulţumirea minerilor a fost generată de faptul că au primit salariile diminuate.

Directorul sucursalei Crucea a Companiei Naţionale a Uraniului, Constantin Proboteanu, a precizat că nemulţumirile nu sunt legate de nerespectarea contractului colectiv de muncă, valabil până luna în iunie a acestui an.

Directorul general al Companiei Naţionale a Uraniului, Ioan Moraru, a afirmat că minerii de la Crucea au primit toţi banii, suma despre care angajaţii spun că a fost diminuată fiind plătită ulterior.

comments

comments