full screen background image

281 de şoferi verificaţi cu etilotestul, în două zile de controale ale Poliţiei Rutiere

POLITIST    În scopul impunerii unui climat de disciplină în rândul participanţilor la trafic şi depistării conducătorilor auto care conduc autovehicule  pe drumurile publice după ce au consumat băuturi alcoolice, precum şi a celor care încalcă legislaţia rutieră în vigoare, în perioada 7 – 8 ianuarie, Serviciul Rutier Suceava, împreună cu biroul/formaţiunile de profil din teritoriu, au organizat şi desfăşurat acţiuni tematice pe drumurile publice din judeţ.

Cu această ocazie, au fost constatate trei infracţiuni, pentru conducere fără permis, refuzul recoltării probelor biologice şi încredinţare unui autovehicul unei persoane fără permis.

Totodată, în cadrul acţiunii au fost aplicate 99 de sancţiuni contravenţionale,  în valoare de 30.491 de lei.

Au fost reţinute 10 permise de conducere şi 2 certificate de înmatriculare.

În cadrul acţiunii, au fost testaţi cu aparatul etilotest 281 de conducători auto.

comments

comments