full screen background image

Expoziţia “Francezi şi români în marele război”, la Şcoala Gimnazială Siminicea

Francezi si romani     La 100 de ani de la debutul primului război mondial, Muzeul Bucovinei din Suceava prezintă, la Şcoala Gimnazială Siminicea, expoziţia itinerantă “Francezi şi români în marele război”, care se înscrie în cadrul mai multor manifestări dedicate acestui centenar ce au avut loc în acest an în toată ţara.

După ce a fost prezentată la mai multe şcoli din judeţul Suceava, ultima fiind Şcoala Gimnazială „Constantin Morariu” din Pătrăuţi, expoziţia va fi prezentată elevilor cu ocazia activităţii dedicate zilei de 1 decembrie, ce va avea loc în data de 27 noiembrie, în Şcoala din Siminicea, activitate realizată sub coordonarea doamnei director Cristina Miron.

Realizată de Direcţia de Comunicare şi Producţie Audiovizuală a Ministerului Apărării din Franţa, în colaborare cu Muzeul Militar Naţional „Ferdinand I” din Bucureşti, expoziţia prezintă personalităţi politice şi militare din Franţa şi România, momente importante din primul război mondial, rolul misiunii militare franceze în refacerea şi întărirea capacităţii de luptă a armatei române.

Fiecare panou cuprinde repere cronologice, portretele personalităţilor şi factorilor de decizie din epocă evocaţi în expoziţie – prim ministrul Ionel Brătianu, generalii francezi Joffre şi Berthelot, generali români, hărţi ale luptelor şi planuri militare, dar şi regele Carol I, regina Maria, regele Ferdinand, în timpul domniei celui din urmă, realizându-se unirea din 1918, România Mare.

Fotografiile de epocă sunt din fondurile arhivelor, Muzeului Militar Naţional din Bucureşti şi colecţii particulare.

comments

comments