full screen background image

Convențiile individuale cu “Termica” revin în atenție

lungu 0309     Conducerea Primăriei sucevene își menține poziția în ceea ce privește introducerea convențiilor individuale la agentul termic.

Primarul ion Lungu a declarat, miercuri, că aceasta este singura modalitate prin care bunii platnici nu vor mai fi afectați de întreruperea serviciilor.

Următoarea discuție pe această temă se va desfășura marțea viitoare, atunci când  este programată o nouă ședință cu președinții asociațiilor de proprietari.

Lungu: “Nu mai vreau aceste verigi intermediare, aceste discuţii interminabile despre ceea ce se întâmplă la Asociaţiile de Proprietari.
Nu am nimic cu restul activităţii acestota, dar în ceea ce priveşte acest serviciu de termoficare, eu cred că este bine să avem convenţii directe, pentru că se întâmplă ca banii plătiţi de populaţie să nu ajungă la Termica. Vor fi nişte condiţii juridice de executare silită. Nu ştiu, vom merge în casă şi, conform contractului semnat între părţi, am voie să îţi iau maşina de spălat, s-o vând şi să recuperez suma datorată la Termica. Dacă nu vor semna, nu vor avea încălzire. Cei care sunt buni platnici, vor semna aceste contracte.”

Primarul a mai adăugat că restanțele populației la Termica se ridică la 16 milioane de lei.

Directorul Bioenergy, Vasilie Ilie, a declarat, într-o intervenţie telefonică pentru ştirile VIVA FM, că nu populaţia, care este “cu plăţile aproape la zi”, ci societatea Termica este vinovată pentru situaţia în care s-a ajuns în acest moment.

Vasilie Ilie: “Este păcat pentru populaţia municipiului Suceava, pentru că este cu plăţile aproape la zi. Însă banii sunt consumaţi de Termica.”

comments

comments




Leave a Reply

avatar