full screen background image

Focuri de armă pentru prinderea unor contrabandişti de ţigări, la Brodina

colete tigari     Poliţiştii de frontieră de la Sectorul PF Brodina – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au observat, joi, un autoturism de teren care se deplasa în mare viteză, de la frontiera de stat către interior, pe un drum forestier.

Echipajul poliţiei de frontieră a blocat direcţia de deplasare a maşinii din teren, iar la observarea agenţilor, din aceasta au ieşit două persoane care au fugit în direcţii diferite.

Poliţiştii de frontieră au procedat la urmărirea bărbaţilor, efectuând somaţiile legale prin voce şi, deoarece aceştia nu s-au supus, poliţiştii de frontieră au tras 3 focuri de avertisment în plan vertical.

În urma acţiunii a fost reţinut unul dintre bărbaţi, Adrian T., în vârstă de 35 de ani, domiciliat pe raza judeţului Suceava.

La controlul efectuat asupra autoturismului de teren, in interior au fost descoperite 8.270 de pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 82.700 de lei, care au fost ridicate, în vederea confiscării.

Adrian T. este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi trecere ilegală a frontierei de stat, iar autoturismul folosit la activitatea infracţională a fost indisponibilizat, în vederea continuării cercetărilor.

Politiştii de frontieră de la acelaşi sector au oprit, pentru control, pe raza localităţii Straja, un microbuz marca Mercedes, condus de Ioan T., în care se mai afla şi Iulian G., ambii domiciliaţi pe raza judeţului Suceava.

Deoarece existau suspiciuni cu privire la faptul că maşina transportă ţigări de provenienţă ucraineană, s-a luat măsura conducerii la sediul sectorului, în vederea efectuării unui control amănunţit.

Cu această ocazie, au fost descoperite, sub podeaua autovehiculului, 2.660 de pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 27.000 de lei.

Cei doi bărbaţi sunt cercetaţi pentru contrabandă, iar autoturismul în cauză, în valoare de 12.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră, iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată, în vederea confiscării.

comments

comments




Leave a Reply

avatar