full screen background image

Sucevenii nu pot recolta cartofii, din cauza pământului tare ca piatra

cartofi     Din cauza secetei intense, agricultorii din judeţul Suceava îşi adună cu greu recolta de cartofi din câmp.

Până acum a fost recoltată circa o treime din suprafaţa cultivată, directorul executiv al Direcţiei Judeţene pentru Agricultură Suceava, Vasile Costan, declarând că precipitaţiile bogate căzute în vară au dus la tasarea terenului, fenomenul fiind accentuat şi de trecerea repetată a utilajelor pentru întreţinerea culturii.

Cel mai mult de suferit au marii producători de cartofi, asociaţii şi societăţi agricole, unii dintre aceştia gândindu-se la soluţii disperate, de tipul udării prin irigare a suprafeţelor de pe care tuberculii urmează a fi scoşi.

Costan: “Recoltatul este îngreunat din cauza secetei, pentru că, urmare a ploilor din lunile de vară, cât şi a utilajelor care au aplicat tratamente chimice, pământul este beton. Producătorii mici, cu 10-20 de ari sau jumătate de hectar, îşi pot scoate cartofii, însă cei mari, care au utilaje performante, nu pot recolta, deoarece starea solului nu o permite. Producţia medie obţinută de pe suprafaţa obţinută recoltată până la această dată este 18.000 de kg pe hectar, una similară celei de anul trecut, cultivatorii intensivi, cei care aplică tehnologia specifică,  adunând şi 40.000-50.000 de kg pe hectar. Anul acesta, în judeţ au fost cultivate 89 de hectare de cartofi certificaţi pentru sămânţă, iar sfatul meu, ca inginer agronom, este ca producătorii, indiferent dacă sunt mici sau mari, să folosească doar sămânţă certificată. Chiar dacă este scumpă, aceasta aduce un spor de recoltă de 30-40%”.

comments

comments




Leave a Reply

avatar