full screen background image

Firma de alimentare cu apă a Sucevei, profit diminuat până aproape de zero

acet suceava     Locuitorii municipiului Suceava nu-şi mai pot acoperi  factura curentă la apa rece potabilă şi serviciile aferente furnizării acesteia.

Conform şefului municipalităţi  sucevene, Ion Lungu, în fiecare lună se încasează mai puţin decât valoarea facturată, fapt care se concretizează în sporirea datoriilor restante, care ajung aproape 5 milioane de lei.

Lungu: “De la lună la lună, se încasează mai puţin faţă de producţia lunii respective. Astăzi, soldul este de 4,96 milioane de lei, încasându-se cu circa 200.000 de lei mai puţin faţă de producţia facturată a lunii, ceea ce face ca soldul anterior să tot crească. Din discuţiile cu directorul general al ACET, Ştefan Groza, a rezultat că, urmare a acestei situaţii, în municipiul Suceava firma de servicii de alimentare cu apă, de canalizare şi tratare-epurare se află la limita de jos a profitului. Dacă facem balanţa financiară, cu producţia realizată şi cu încasările făcute, altă dată Suceava stătea mult mai bine”.

ACET are, la rându-i, restanţe mari către furnizorul de energie electrică E-on şi că, în scopul recuperării debitelor restante, cu asociaţiile rău-platnice au fost încheiate grafice de eşalonare a plăţilor.

Din păcate, pe lângă faptul că, de regulă, acestea din urmă nu sunt respectate, datoriile continuă să se acumuleze şi din cauza neîncasării integrale a contravalorii facturii aferente lunii curente.

comments

comments




Leave a Reply

avatar