full screen background image

Percheziţii la domiciliile a patru tineri din Vama suspectaţi de mai multe furturi

perchezitii     Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Vama au desfăşurat, luni, percheziţii şi verificări în mai multe locaţii de pe raza comunei Vama, în cadrul unui dosar penal având ca obiect săvârșirea a patru infracțiuni de furt calificat din societăți comerciale, imobile în stadiu de construire și anexe.

Urmare a activităţilor investigative desfăşurate şi a probatoriului administrat, s-a stabilit că persoanele bănuite de comiterea furturilor săvârşite în perioada mai – iulie 2014 sunt patru bărbaţi din localitate.

Perchezițiile au vizat locuințele a patru bănuiți, respectiv Cosmin P., de 19 ani, Sorin Z., de 18 ani, M., de 24 de ani, și Mihai L., de 23 de ani, toți din comuna Vama.

Cu ocazia perchezițiilor, la locuințele celor patru au fost identificate mai multe bunuri reclamate a fi fost furate de diverse persoane.

De asemenea, au fost găsite fiare de călcat, filtre de cafea, antene parabolice, drujbe, cuptoare cu microunde, bormaşini şi alte scule dar şi materiale de construcţie, a căror provenienţă nu a putut fi explicată de cei patru bărbaţi.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii secției și ai Postului de Poliție Vama pentru stabilirea întregii activități infracționale.

comments

comments




Leave a Reply

avatar