full screen background image

Circulaţia pe ruta Cernăuţi – Suceava a fost reluată

protest cernauti     Circulaţia pe drumul Cernăuţi-Suceava a fost reluată, luni seară, după ce localnicii şi primarii s-au întâlnit cu preşedintele Consiliului raional şi cu reprezentanţi ai Direcţiei de Interne.

Protestatarii cer garanţii, în scris, că tinerii din regiunea Cernăuţi nu vor fi înrolaţi şi duşi în estul Ucrainei. Rămân închise drumurile spre Herţa, Kiev şi Republica Moldova. Mai mulţi observatori OSCE au purtat discuţii cu românii din Cernăuţi.

Protestatarii şi-au spus păsurile, declarând că sunt gata să stea în stradă până când vor primi o garanţie în scris de la autorităţi în care să se specifice că tinerii din regiunea Cernăuţi nu vor fi înrolaţi în rândurile armatei şi duşi în estul Ucrainei. Conducerea raionului Hliboca a promis că va organiza de urgenţă o şedinţă a Consiliului raional şi că se adresa preşedintelui Ucrainei pentru a găsi o soluţie de compromis.

În cazul în care problema nu va fi soluţionată, locuitorii din Hliboca au declarat că vor ieşi din nou în stradă şi vor bloca circulaţia atât la ieşirea din oraşul Cernăuţi, cât şi la frontiera ucraineano-română.

comments

comments




Leave a Reply

avatar