full screen background image

Căruţă lovită de un autoturism neînmatriculat, cu numere false, condus de un şofer băut

POLITIST     Marţi, la ora 13.00, pe un drumul sătesc, pe raza comunei Zamostea, Mihai M., de 34 de ani, din localitate, în timp ce conducea autoturismul, a intrat frontal într-un atelajul hipo, condus de Cătălin O., de 32 de ani, din localitate.

În urma accidentului, au rezultat numai pagube materiale.

Ambii conducători au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar în cazul lui Mihai M. rezultatul a fost de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate probe biologice.

Fiind verificat autoturismul în baza de date, s-a stabilit faptul că acesta are seria de şasiu schimbată, constatându-se că acesta a pus în circulaţie şi a condus pe drumurile publice un autoturism neînmatriculat, având numerele de înmatriculare false.

În cauză, s-a întocmit dosar penal.

comments

comments




Leave a Reply

avatar