full screen background image

Vehiculele electrice şi iluminatul public cu leduri, proiecte cu fonduri elveţiene

iluminat public 2    Aproape sigur, două dintre proiectele municipiul Suceava vor obţine finanţare elveţiană, susţine primarul Ion Lungu.

În cauză sunt proiectele „Electromobilitate-vehicule electrice pentru o municipalitate verde” şi „Reabilitarea şi modernizarea iluminatului public”, Lungu precizând că acestea sunt aprobate, iar în perioada următoare vor fi semnate acordurile de finanţare.

Lungu: „Chiar dacă încă nu am semnat acordurile de finanţare cu partea elveţiană, sunt două proiecte certe pe care le vom derula. La aceste două obiective, noi deja lucrăm la proiectele tehnice. Ne pregătim din timp, astfel încât să ne aflăm într-o fază mai avansată atunci când vom semna respectivele acorduri”.

Proiectul privind managementul modern şi eficient al iluminatului public din municipiul Suceava este în valoare de 23 de milioane de lei, cu o participare locală de 3,3 milioane de lei şi are ca scop, în principal, montarea a 3.816 corpuri de iluminat cu LED şi implementarea unui sistem de telegestiune şi management la distanţă a acestora.

Investiţia din cadrul proiectului „Electromobilitate-Vehicule electrice pentru o municipalitate verde” este dimensionată la 11,2 milioane de lei, coparticiparea Primăriei municipiului Suceava fiind de circa 2,65 de milioane de lei.

Proiectul prevede achiziţionarea a 11 autovehicule electrice, 2 furgonete electrice, o automăturătoare electrică, o autocisternă electrică şi a 10 biciclete electrice, precum şi înfiinţarea a 28 de puncte de încărcare a acumulatorilor.

comments

comments




Leave a Reply

avatar