full screen background image

Romii suceveni sărbătoresc de ziua internaţională a etniei

romi     Asociaţia “Partida romilor Pro Europa” Filiala judeţului Suceava, cu sprijinul Biroului judeţean pentru romi din cadrul Instituţiei Prefectului, organizează, marţi, 8 aprilie, de la ora 12.00, la Casa de cultură “Dom Polski” din municipiul Suceava, o manifestare culturală dedicată Zilei internaţionale a romilor.

Preşedintele Asociaţiei, Vasile Virgil Pohoaţă, face cunoscut că, în ţara noastră, ziua de 8 aprilie a fost consacrată drept “sărbătoare a etniei romilor din România”, prin Legea nr.66/2006, o iniţiativă legislativă a deputatului Nicolae Păun, reprezentantul minorităţii romilor în Parlamentul României.

Data de 8 aprilie marchează, din punct de vedere istoric, reunirea, la nivel internaţional, a organizaţiilor romilor din lume în cadrul primului Congres mondial al romilor, întrunire care a avut loc la Londra, în anul 1971.

Cu această ocazie,  a fost adoptat simbolul comunităţii romilor – roata cu spiţe -, iar cântecul “Gelem, gelem” a devenit imnul internaţional al etniei.

Tot în anul 1971 a devenit oficial şi steagul internaţional al romilor: jumătatea de jos este verde, simbol al câmpurilor înverzite, iar jumătatea de sus, colorată în albastru,  reprezintă seninul cerului.

La mijlocul steagului se află o roată roşie care face trimiterea la soarta şi nomadismul tradiţional, în relaţie cu aria de origine a romilor, India.

comments

comments




Leave a Reply

avatar