full screen background image

Delegarea serviciului de transport agent termic, din nou amânată

clsv 1303     După 4 ore de discuţii contradictorii, consilierii locali suceveni au picat proiectul de hotărâre privind delegarea gestiunii prin concesiune a serviciului public de transport, distribuire şi furnizare a agentului termic produs în sistem centralizat, studiul de oportunitate, caietul de sarcini, contractul cadru şi regulamentul de funcţionare a serviciului public în cauză.

Organizarea licitaţiei şi delegarea efectivă a transportului, distribuirii şi furnizării energie termice sunt demersuri de importanţă capitală pentru asigurarea apei calde, dar mai ales a încălzirii în sezonul rece viitor, actualul operator, Termica Suceava, fiind în insolvenţă şi având licenţa de operare suspendată.

Consilierii locali nu au ţinut cont de acest lucru şi au picat proiectul de hotărâre cu doar 2 opţiuni „pentru” 5 voturi „împotrivă” şi 7 abţineri.

Aleşii PDL au vrut să se răzbune pe cei ai USL, care, anterior, le-au boicotat o extraordinară, iar drept urmare, cu excepţia lui Lucian, Harşovschi, preşedintele de şedinţă, cei 9 social democraţi au absentat de la extraordinara de ieri.

În sală, au mai fost prezenţi consilieri USL, care, conform indicaţiilor de la şefii lor de la PNL, respectiv PSD, s-au răfuit între ei. Cornel Grosaru (PSD) s-a exprimat pentru amânarea şedinţei, până la clarificarea tuturor aspectelor neclare, iar Ovidiu Doroftei(PNL) a cerut organizarea unui referundum prin care sucevenii să se exprime în legătură cu viabilitatea actualului sistem centralizat de termificare.

Al 14 participant la ostilităţi a fost consilierul PPDD, Adrian Arămescu, cvorumul necesar pentru trecerea proiectului de hotărâre, de 12 voturi, fiind totuşi întrunit.

Văzăndu-se în faza respingerii iniţiativei executivului, primarul Ion Lungu s-a văzut nevoit să retragă proiectul al doilea de pe ordinea de zi, cel care prevedea prelungirea contractului de concesionare cu Termica, măsură  care  venea ca o consecinţă a demarării procedurilor de licitaţie pentru delegarea serviciul de transport.

“Am un gust amar după şedinţa de astăzi, deoarece în luna noiembrie am stabilit cu două treimi să facem această delegare, iar acum ne întoarcem în timp. Sigur, o vom lua de la capăt, să găsim soluţie. Sunt convins că vom depăşi acest moment, care nu este oportun, acela al campaniei electorale. Sper să avem posibilitatea să ne dezbrăcăm cu toţii de haina politică”, a subliniat Lungu.

comments

comments




Leave a Reply

avatar