full screen background image

Şeful ANAF, susţinut de PNL, nu vrea să demisioneze

anaf      Gelu Ştefan Diaconu, susţinut de PNL, nu demisionează de la conducerea ANAF. Un astfel de gest ar avea posibile “consecinţe ireparabile” asupra bugetului de stat, spune Diaconu.

Gelu Ştefan Diaconu, susţinut de PNL, a declarat, pentru MEDIAFAX, că nu va demisiona de la conducerea ANAF deoarece un astfel de gest ar avea posibile consecinţe ireparabile asupra bugetului de stat şi că elementele de natură raţională trebuie să prevaleze, nu cele emoţionale.

El arată că întotodeauna a fost “revendicat” din resursa tehnocrată a Partidului Naţional Liberal, fără a fi sau a dori să fie beneficiarul punerii pe vreo listă eligibilă a partidului, “fie pe criterii de prietenie sau relaţii de rudenie”.

Întrebat despre intenţiile sale, şeful ANAF, Gelu Ştefan Diaconu, a explicat motivele pentru care nu va demisiona.

“Actul de demisie de la conducerea unei instituţii de importanţa ANAF–ului este un act de mare responsabilitate cu posibile consecinţe ireparabile asupra bugetului de stat, mai ales acum, când ANAF-ul, dupa cum cunoaşteţi, este într-un proces amplu de reorganizare şi reformare. În consecinţă, în luarea unei astfel de decizii, prevalează elementele de natură raţională şi nu emoţională, mai ales că întotdeauna m-au revendicat din resursa tehnocrată a Partidului Naţional Liberal, fără a fi sau a dori să fiu beneficiarul punerii pe vreo listă eligibilă a partidului, fie pe criterii de prietenie sau relaţii de rudenie”, a spus Diaconu.

Gelu Ştefan Diaconu a fost numit la conducerea ANAF în aprilie anul trecut, la propunerea PNLm din postul de secretar de stat în Ministerul Economiei.

El a condus şi Autoritatea Naţională a Vămilor în perioada februarie 2005-februarie 2009, în Guvernul Tăriceanu.

comments

comments




Leave a Reply

avatar