full screen background image

Covoare sustrase dintr-o locuinţă, în Şcheia

covoare     Poliţia Comunală Şcheia a fost sesizată, ieri, de Dimitrie M., de 64 de ani, din municipiul Suceava, despre faptul că persoane necunoscute au pătruns, prin efracţie, în locuinţa pe care o deţine, în coproprietate cu sora sa, în comuna Şcheia, de unde au sustras mai multe bunuri.

Polițiștii, deplasați la faţa locului, au stabilit faptul că imobilul nu este locuit, iar din interior, au fost sustrase 3 covoare persane şi două scoarţe tradiţionale, din lână, valoarea prejudiciului fiind estimată la suma de 700-800 de lei.

Din verificările efectuate în zonă s-a stabilit că fapta a fost comisă în perioada 28-30 ianuarie.

Cercetările continuă, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi a recuperării prejudiciului.

comments

comments




Leave a Reply

avatar