full screen background image

Preţul energiei electrice pentru irigaţii va scădea anul viitor

irigatii     Preţul energiei electrice pentru irigaţii va scădea anul viitor cu până la 30%, întrucât Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare va putea să acţioneze, din 2014, ca furnizor de energie, cumpărând direct de la producător, a declarat Valentin Apostol, director în Ministerul Agriculturii.

“Problema preţului energiei este complicată şi greu de rezolvat. Vom încerca prin măsurile pe care le luăm să facem ca valoarea unei mii de metri cubi de apă să fie cât mai aproape de preţul de producţie, să fie cât mai avantajos pentru utilizatori. Şi în acest sens, prin ordonanţa 79/2013, Agentia de Îmbunătăţiri Funciare a căpătat posibilitatea să devină furnizor de energie electrică. Asta înseamnă că va putea să cumpere energie electrică direct de la producător şi să o furnizeze către organizaţiile utilizatorilor de apă”, a afirmat miercuri Apostol, la conferinţa anuală de Reindustrializare şi Infrastructură, organizată de compania Aversa, în parteneriat cu Mediafax.

El a menţionat că în urma acestei măsuri preţul unui mwh va scădea cu circa 30%, ceea ce va duce la reducerea preţului apei, dar cu un ritm mai mic.

Ordonanţa respectivă a fost aprobată în acest an şi se va aplica din campania de irigaţii din 2014, Agenţia de Îmbunătăţiri Funciare primind autorizaţia de furnizare de energie.

comments

comments




Leave a Reply

avatar