full screen background image

Italia va sprijini aderarea României la spaţiul Schengen

schengen     Italia va sprijini România în procesul de aderare la spaţiul Schengen, în contextul în care Italia va deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în al doilea semestru al anului 2014, iar raporturile bilaterale dintre cele două ţări sunt “excelente”, a afirmat ambasadorul României în Italia, Dana Constantinescu, în cursul unui interviu acordat agenţiei de presă TMNews.

“Începutul mandatului meu intervine într-un moment în care relaţiile bilaterale dintre România şi Italia sunt excelente şi au ajuns la o deplină maturitate. Relaţiile dintre România şi Italia se bazează pe afinităţi culturale şi istorice şi pe idealuri comune, în cadrul unui parteneriat strategic consolidat”, a subliniat ambasadorul Dana Constantinescu.

Dana Constantinescu, care este ambasador la Roma de cinci luni, este convinsă că Italia, în calitate de membru fondator al UE şi în contextul în care va deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2014, va susţine aderarea României la spaţiul Schengen.

“Italia a susţinut constant aderarea ţării noastre la Schengen”, confirmând că România “a îndeplinit toate criteriile” în acest sens, a explicat Dana Constantinescu.

Italia şi România, care sunt “parteneri din ce în ce mai apropiaţi”, din punct de vedere politic, economic şi al raporturilor în cadrul Uniunii Europene, “vor continua să colaboreze”, precizează TMNews.

Raporturile “mature” dintre cele două ţări sunt demonstrate şi de creşterea constantă a schimburilor comerciale dintre Italia şi România, în ciuda crizei economice. Schimburile comerciale dintre cele două ţări au depăşit 11,5 miliarde de euro în 2012 şi au crescut cu 2,5% în primele şase luni ale anului 2013, date care subliniază “excelentele raporturi bilaterale dintre guvernul de la Roma şi cel de la Bucureşti”, a mai spus ambasadorul României la Roma.

comments

comments




Leave a Reply

avatar