full screen background image

Simpozion internațional ELS 2013, la USV

www.siemens.com     Simpozionul internațional „Electrical Engineering and Energy Converters – ELS2013”,  aflat la a V-a ediție, este organizat de Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, din cadrul Universitații “Ștefan cel Mare” Suceava în perioada 26-28 septembrie 2013.

Simpozionul se desfășoară o dată la 2 ani, prima ediție a avut loc în perioada 22-23 septembrie 2005, cu prilejul Saptămânii Electrotehnicii din Romania, din inițiativa prof.univ.dr.ing. Florin Teodor TĂNĂSESCU, secretarul general al Academiei de Stiințe Tehnice din România (ASTR).

Lucrările sunt evaluate înainte de publicare de un Comitet științific și apoi editate în Buletinul AGIR, http://www.buletinulagir.agir.ro/, o revistă recunoscută CNCSIS, clasificată B+ și indexată în trei baze de date:

http://journals.indexcopernicus.com/passport.php?id=5724,

http://engineering.academickeys.com/jour_main.php,

http://www.getcited.org/pub/103513012.

Vor fi selectate lucrări și pentru publicarea în revista AECE, a Universității Suceava, indexată ISI (http://www.aece.ro).

La această ediție, lucrările științifice se încadrează în următoarele domenii principale:
• Transformatoare și mașini electrice,
• Convertoare electromecanice speciale,
• Sisteme microelectromecanice (MEMS),
• Roboți și actuatoare,
• Acționări electrice și automatizări,
• Vehicule electrice și hibride,
• Instrumentație și control în energetică,
• Compaibilitate, calitate, eficiență și securitate în sistemele electroenergetice,
• Retele și măsurări inteligente (Smart grid),
• Metode moderne de educație în inginerie electrică,
• Cerințe pentru generatoare legate de abateri de frecvență,
• Sisteme de monitorizare pentru arii reduse și largi: concepte, echipamente și conștientizare.

Pe lângă temele tradiţional ştiinţifice, simpozionul include şi expoziţia de inventică Echipamente în inginerie electrică, aflată la cea de-a V-a ediţie, Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava fiind prima dintre universitățile din Romania clasificată de OSIM după numărul de brevete de invenție.

Ediția 2013 are coorganizatori CNR CIGRE Romania http://www.cigre.org.ro Comitetul de Studii C4 si Adrem Invest Romania (http://www.adrem.ro).

În prima zi a simpozionului vor avea loc următoarele acțiuni:
• Prezentarea a trei lucrări în plen de către domnul prof.univ.dr.ing. Aurel CÂMPEANU – Universitatea din Craiova, Doctor Honoris Causa al USV, domnul prof.univ.dr.ing. Alecsandru SIMION – Universitatea Tehnică “Gh. Asachi” Iași, Doctor Honoris Causa al USV, și prof.univ.dr.ing. Virgil MAIER – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca;
• lansarea cărții Modelarea şi simularea maşinilor electrice, Editura Academiei, Bucureşti, 2012, autori Câmpeanu A., Caucin I., Vlad I., Enache S.;
• prezentarea de lucrări sțiințifice pe secțiuni.

În a doua zi a simpozionului se va continua cu lucrările pe secțiuni, vor fi prezentate lucrările exponate în cadrul expozitiei de inventică  Echipamente în inginerie electrică. Simpozionul se va încheia  a treia zi cu Workshop-ul „Cercetarea ştiinţifică în inginerie electrică”.

În primele două zile vor fi organizate două mese rotunde CIGRE, cu titlul Power quality in SEN and new sources integration și respectiv Power System security and Wide Area system monitoring.

După cum te informează prof.dr.ing. Radu-Dumitru PENTIUC, Director al Departamentului de Electrotehnică din Universitatea Suceava, la simpozion va participa domnul Walter Sattinger, responsabil pentre Europa Continentală în sistemul PMU – pentru determinarea oscilaţiilor inter-area.

comments

comments




Leave a Reply

avatar