full screen background image

Finanţare europeană de 8 milioane de euro, pentru reabilitarea de străzi şi poduri

Asfaltare 3     Până la sfârşitul lunii septembrie, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice ar putea da undă verde organizării licitaţiei pentru proiectul de reabilitare, cu fonduri suplimentare acordate în cadrul Programului Operaţional Regional, a infrastructurii rutiere din municipiul Suceava.

Şeful administraţiei locale, Ion Lungu, a declarat că a avut discuţii cu secretarul de stat responsabil în cadrul ministerului amintit, edilul şef arătând că, imediat după semnalul dat din Bucureşti, se va trece la procedurile pentru desemnarea constructorilor.

“Am avut discuţii la nivel de secretar de stat, în legătură  Proiectul pe care trebuie să-l semnăm, în contul fondurilor suplimentare din cadrul Programului Operaţional Regional. Acesta va fi semnat, de către cei de la Ministerul Dezvoltării Regionale în cursul lunii septembrie,  va fi trimis la Primăria municipiului Suceava, după care, vom putea trece efectiv la demararea procedurii de licitaţie. Importantă este, în primul rând, modernizarea Bulevardului <George Enescu> şi străzii , a porţiunilor din DE 85, dar şi a altor artere din municipiul Suceava. Foarte importante sunt lucrările de la podul  de peste râul Suceava, în Iţcani, dar de la pasajul de peste calea ferată din acelaşi cartier”, subliniază Lungu.

Reabilitările vor cuprinde 8,8 km de şosele, valoarea totală a proiectului fiind de circa 7,9 milioane de euro.

Primăria municipiului Suceava va participa cu 200.000 de euro, precum şi cu 1,5 milioane de euro, taxă pe valoare adăugată, recuperabilă ulterior.

Printre altele,  în lucru  vor intra străzile „Universităţii”, „Traian Vuia”, „Grigore Alexandru Ghica”, „Cernăuţi”, „Mihai Eminescu”,  „Mărăşti”, dar şi bulevardul „George Enescu”.

În proiect mai sunt cuprinse reparaţii la podul peste râul Suceava şi pasajul de peste calea ferată, ambele din cartierul Iţcani, precum şi la podurile de străzile Plevnei şi „Cuza Vodă”.

comments

comments




Leave a Reply

avatar