full screen background image

Niciun punct termic reabilitat, în 2013

Punct termic 3120077     Anul acesta, Primăria municipiului Suceava nu va mai putea face lucrări de reabilitare a reţelelor secundare de transport agent termic şi a punctelor termice.

Primarul Ion Lungu a avut, zilele acestea, o întrevedere cu factorii responsabili din Capitală, aceştia din urmă neputând avansa o dată certă la care banii promişi vor fi disponibilizaţi în mod efectiv.

Edilul şef spune că suma prevăzută a fi alocată pentru municipiul Suceava se ridică la 2,3 milioane de lei,  fonduri ce urmau a fi acordate în baza Programului guvernamentale „Termoficare 2006-2015”.

“Din păcate, nu am putut obţine o confirmare asupra momentului concret în care vor veni banii. Primăria are o repartizare bugetară  de 2,3 milioane de lei, de la Guvern, pentru reabilitări de reţele şi puncte termice. Nu avem aceşti bani, nu i-am primit efectiv în bugetul municipalităţii, astfel încât – măcar ca repartizare – să îi putem folosi în demararea procedurilor de licitaţie.

În aceste condiţii, este puţin probabil ca, în acest an, să mai putem face lucrări de reabilitare a reţelelor termice”, a declarat ocupantul fotoliului din Areni.

Cu scopul amintit, Primăria a propus, iar Consiliului Local a aprobat, o prevedere proprie de 1 milion de lei, în strategia de la începutul anului vizată fiind modernizarea a două puncte termice din zona centrală a reşedinţei de judeţ, cu o vechime de peste 50 de ani.

Finalizate trebuiau a fi, totodată, reţele secundare de la două puncte termice deja modernizate, din cartierele Obcini şi Burdujeni.

În anii trecuţi, prin Programul „Termoficare 2006-2015”, în Suceava reabilitate au fost 18 puncte termice, conducte secundare în lungime de 62 km, în timp ce reţelele principale au fost înlocuite în proporţie de 28,6% din total.

Începând din 2004 şi până în prezent, în sistemul de  termoficare sucevean au fost investite, inclusiv prin Proiectul „Suceava-Utilităţi şi mediu la standarde europene”, nu mai puţin de 25 de milioane de euro.

comments

comments




Leave a Reply

avatar