full screen background image

MAE atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească în Egipt

egipt     Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească în Egipt sau se află pe teritoriul acestui stat asupra faptului că situaţia de criză continuă.

“Dispersarea demonstraţiilor din Cairo în districtul Nasr City, zona Rabaa al Adaweiya precum şi din Giza, în zona Pieţii Al Nahda, a determinat ciocniri violente soldate cu sute de morţi şi mii de răniţi. Se recomandă cetăţenilor români să evite cu desăvârşire zonele unde îşi au sediile principalele instituţii guvernamentale şi partide politice, unde au loc proteste şi să evite implicarea în orice fel de manifestaţii”, informează un comunicat al MAE remis joi AGERPRES.

Autorităţile egiptene au anunţat că, începând cu data de 14 august, s-a instituit starea de urgenţă şi au fost impuse restricţii de circulaţie în 14 guvernorate, respectiv în Cairo, Giza, Alexandria, Suez, Ismailia, Assiut, Sohag, Beni Suef, Minya, Beheira, South Sinai, North Sinai, Fayoum şi Qena.

Este interzisă circulaţia în intervalul orar 19,00 şi 6,00. Starea de urgenţă va fi valabilă 30 de zile.

Cetăţenii români care se află în această ţară sunt sfătuiţi să se adreseze Ambasadei României în Egipt şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând coordonatele personale, pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.

comments

comments




Leave a Reply

avatar