full screen background image

Șofer băut oprit doar după tragerea unui foc de avertisment, la Vama

POLITIST     Azi noapte, în jurul orei 00.20, pe D.J. 176, un agent de poliție dintr-o patrulă a Secției 14 Poliție Rurală Vama a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autovehicul înmatriculat în străinătate, însă conducătorul acestuia a virat brusc stânga pe un drum comunal, motiv pentru care celălalt polițist, aflat în autospeciala poliției, a pornit în urmărirea vehiculului.

După aproximativ un km, în care urmărirea s-a efectuat pe mai multe ulițe laterale, cu semnale luminoase și acustice pornite, conducătorul autovehiculului suspect s-a îndreptat din nou spre zona în care se afla primul agent de poliție și care, pentru a opri autovehiculul, a efectuat un foc de avertisment în plan vertical, folosind pistolul din dotare.

După aproximativ 200 de metri autovehiculul a fost blocat în trafic de către autospeciala poliției.

Conducătorul autovehiculului a fost identificat ca fiind G. Ioan de 43 de ani, din comuna Moldovița, posesor al permisului de conducere pentru categoria ”B”, iar, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,19 mg /l alcool pur în aerul expirat.

G. Ioan a declarat că nu a oprit la semnalele regulamentare ale polițiștilor întrucât consumase alcool înainte de a conduce autovehiculul.

Față de G. Ioan s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 720 de lei, iar permisul de conducere al acestuia a fost reținut conform prevederilor O.U.G. 195/2002.

comments

comments




Leave a Reply

avatar