În zilele de 29 şi 30 iunie, polițiștii Serviciului Rutier Suceava, precum şi cei ai formaţiunilor de profil din teritoriu, au organizat şi desfăşurat o acţiune pe raza judeţului în vederea depistării conducătorilor auto care conduc autovehicule pe drumurile publice după ce au consumat băuturi alcoolice, cu următoarele rezultate:
– infracţiuni constatate – 10;
– sancţiuni aplicate – 340, în valoare de 60.195 de lei;
– permise de conducere reţinute – 6;
– certificate de înmatriculare reţinute – 2.
Exemplu:
T. Ilie, din comuna Borca, județul Neamţ a fost depistat de polițiști conducând pe DN 17 B mopedul, fără a avea permis de conducere. Din primele verificări efectuate, a rezultat ca mopedul este radiat din Italia din anul 2012.
Leave a Reply