full screen background image

Parlamentul discută despre referendumul pentru unicameral

camera deputatilor    Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor va discuta, astăzi, începând cu ora 11.00, scrisoarea preşedintelui Traian Băsescu privind organizarea unui nou referendum privind Parlamentul unicameral cu maximum 300 de aleşi.

Anunţul a fost făcut de către liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, după şedinţa de luni a Birourilor permanente reunite.

El a mai precizat că până marţi se vor pronunţa şi Comisiile juridice ale Parlamentului.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat în 11 iunie că a declanşat procedura pentru un nou referendum pentru Parlament unicameral şi maximum 300 de parlamentari, precizând însă că va emite decretul în funcţie de modul în care Parlamentul va respecta voinţa poporului exprimată în 2009.

În aceeaşi zi, şeful statului a trimis preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor o scrisoare în care informează asupra iniţierii referendumului:

“În temeiul dispoziţiilor art. 2 şi art. 90 din Constituţia României şi al dispoziţiilor art. 2 şi art. 11 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, doresc să solicit poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa suverană cu privire la următoarele probleme de interes naţional:

1. Trecerea la un Parlament unicameral
2. Reducerea numărului total de parlamentari la maximum 300

Având în vedere dispoziţiile legale enunţate, doresc să consult Parlamentul cu privire la organizarea unui referendum naţional pe problemele sus-menţionate”.

Organizarea referendumului se poate face doar după consultarea Parlamentului, care poate emite un punct de vedere în 20 de zile, la terminarea acestui interval procedura considerându-se îndeplinită chiar dacă Legislativul nu şi-a exprimat poziţia.

comments

comments




Leave a Reply

avatar