full screen background image

La fiecare angajator, câte un lucrător la negru

ITM 2690297     Aproape 300 controale pe linia respectării relaţiilor de muncă, au avut, pe parcursul lunii trecutw, inspectorii de muncă suceveni, face cunoscut, Romeo Butnariu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava.

Potrivit inspectorului şef sucevean, descinderile la firmele din judeţul Suceava s-au lăsat cu 94 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor aplicate însumând 175.900 lei.

Controlorii Inspectoratului Teritorial de Muncă au depistat 10 pe angajatori care au primit la muncă persoane fără forme legale de angajare, Butnariu reliefând că, la fiecare dintre aceştia, câte un angajator desfăşura activitate fără contract individual de muncă în formă scrisă, anterior începerii raporturilor de muncă.

Firmele prinse că practicau şi întreţineau munca la negru au primit amenzi care au  totalizat 90.000 de lei. În domeniul relaţiilor de muncă, inspectorii de muncă suceveni au mai constatat deficienţe legate de nerespectarea prevederilor legale privind acordarea concediilor de odihnă, nereguli privind repausul săptămânal, munca suplimentară, încălcarea dispoziţiilor referitoare la obligaţia de a ţine evidenţa orelor prestate de fiecare salariat, precum şi în legătură cu lipsa registrului general de evidenţă a salariaţilor de la sediul angajatorului.

În luna mai a anului 2013, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava au efectuat 412 verificări, dintre care 294 în domeniul relaţiilor de muncă şi 118 pe linia securităţii şi sănătăţii în muncă. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 274 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 219.400 lei.

comments

comments




Leave a Reply

avatar