full screen background image

, , , , , , , , , , ,

Ministrul Educaţiei: Pregătirea iniţială a celor care vor să devină profesori este precară

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a declarat, miercuri, că pregătirea actuală a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar este precară, fiind...

Poliţiştii vor monitoriza manifestările organizate de Balurile Bobocilor

Siguranţa elevilor, atât în mediul şcolar, cât şi în afara unităţilor de învăţământ, constituie o prioritate naţională a tuturor instituţiilor şi...

Sindicaliști suceveni din învățământ vor picheta marţi Ministerul Educației

Marţi, între orele 11 – 14, sindicaliștii suceveni de la Federația Sindicatelor Libere din Învățământ vor picheta sediul Ministerului Educației, alături de...

BNR avertizează: Conversia creditelor în franci duce două bănci sub solvabilitatea minimă, iar şase vor fi sub nivelul prudenţial

Banca Naţională susţine că, odată cu aplicarea con­ver­siei creditelor în franci elveţieni în lei la cursul istoric, două bănci ar putea să ajungă cu...

Peste 250 de poliţişti vor asigura ordinea publică mâine, de Sf. Parascheva

În fiecare an, creştinii ortodocşi sărbătoresc, în data de 14 octombrie, pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, eveniment religios de o mare...

Toate subunităţile de pompieri din judeţ vor avea astăzi porţile deschise pentru vizitatori, de Ziua Internaţională a Reducerii Riscurilor la Dezastre Naturale

Ziua de 13 octombrie este desemnată ,,Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului la Dezastre Naturale”, potrivit Rezoluţiei 64/200 din 21 decembrie 2009...

Autoritățile locale vor aplica opțional principiul “Plăteşti pentru cât arunci”

Autoritățile publice au, începând din acest an, posibilitatea aplicării unui nou instrument economic, care are la bază principiul “Plăteşti pentru cât...

Gazele pentru populație nu se vor scumpi de la 1 aprilie 2017

Prețul gazelor naturale de producție internă și cel al gazelor de import vor fi convergente la 1 aprilie 2017, astfel încât tarifele plătite de populație nu vor...

Medicii suceveni se vor afla mâine în grevă japoneză

Sindicaliștii din domeniul sanitar sucevean se vor afla miercuri, 12 octombrie, în grevă de avertisment, în concordanță cu protestele derulate la nivel national....

Handbaliştii suceveni vor juca şi următorul meci de pe teren propriu la Botoşani

În următoarea etapă a Ligii Naţionale de handbal masculin, CSU Suceava va juca miercuri, 12 octombrie, în compania celor de la CSM Focşani. În condiţiile în...