Doza de educaţie (DDE) – Zilele trecute am reîntâlnit o prietenă, care e toată zâmbet de când o știu. Și cred că zâmbetul îi este secret al tinereții fără bătrânețe, căci deși întâlnirile ne sunt rare, în lunga perioadă în care nu ne vedem, timpul pare să-și facă de cap de-și ia vacanță și nu-i lasă semne pe față.
Și întâlnirea aceasta a fost cu zâmbet, dar spre finalul discuției stins într-un zâmbet trist.
Tocmai trecuse un an de când finul ei de botez zâmbea și el, dar dintre îngeri. Un accident stupid. Și el, ca și alți copii, și-a dorit jeleul acela în formă de ochi, suficient de mare cât să-ți umple gura și apoi să alunece și să blocheze căile respiratorii.
Și l-a dorit, mama i l-a cumpărat ca pe orice dulce ce e pe raft și care se presupune că este verificat și testat. Ajunși acasă, cel mic s-a dus în camera lui să se bucure de jeleul cu pricina, mama s-a dus la treabă prin curte, iar când a revenit în casă după o vreme, l-a găsit în casă pe cel mic. Sufocat de jeleul care îi atrage pe atât de mulți copii și îl atrăsese și pe el. Și uite așa, o bucurie măruntă s-a transformat într-un dezastru uriaș. Un suflet de copil s-a dus la cer, iar pe pământ au rămas suflete de oameni mari suferind. Suferind nu doar pentru pierderea unui suflet drag, ci și pentru responsabilitatea pierderii lui.
Mă gândeam că e atât de greu să controlezi lucrurile astea… Teribil de greu… Copilul poate să se lovească chiar și atunci când e cu părintele de mână… poate să plângă chiar și atunci când încerci să-l sprijini… și poate să moară chiar și de la un jeleu… Sunt lucruri ce nu țin, în mare parte, de controlul nostru. Și spun în mare parte, pentru că după moartea primului copil înecat cu un astfel de jeleu, ar fi trebuit produsul retras de pe piață. Ca nu cumva să se repete acest lucru. Dar nu s-a întâmplat asta…
Povestea asta am auzit-o eu, spusă din gura prietenei mele, dar cine știe câte alte povești au rămas nespuse.
Iar ochiul-jeleu, continuă să privească de pe raftul chioșcurilor… din nepăsarea autorităților.
Autorități care însă știu să condamne cu ușurință părinți, care nu-și țin strâns de mână copilul, părinți care nu găsesc uneori cuvinte potrivite, părinți care cumpără dulciuri copiilor…
prof. Maria Adriana Nichitean
