full screen background image

, , , , , , ,

Salariul mediu net a ajuns la 2.487 de lei

Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2.487 de lei, în februarie, în creştere uşoară faţă de luna precedentă, cu 3 lei sau 0,1%, potrivit...

Senatorul Cadariu continuă demersurile pentru sprijinirea localităţilor din județ afectate de creditul pentru proiectul ”Utilități și Mediu”

Senator PNL de Suceava, Constantin – Daniel Cadariu, continuă demersurile pentru sprijinirea celor 61 de localităţi afectate de creditul pentru Proiectul...

Rata şomajului sucevean, sub nivelul mediu naţional

La sfârşitul lunii octombrie a anului 2017, în judeţul Suceava rata şomajului a atins nivelul de 5%, valoare egală cu cea de la finele lunii precedente, dar în...

Salariul mediu net s-a majorat, până la valoarea de 2.392 de lei

Câștigul salarial mediu nominal net a crescut, în octombrie, cu 16 lei (+0,7%), până la valoarea de 2.392 de lei, în comparație cu luna anterioară, în timp ce...

Comisia Europeană: România nu a luat măsuri eficiente pentru corectarea abaterii de la obiectivul bugetar pe termen mediu

Comisia Europeană a stabilit că România nu a luat măsuri eficiente în urma recomandării Consiliului din luna iunie și, în consecință, propune Consiliului...

Cercetători din 5 ţări participă la o conferinţă despre mediu, la USV

În perioada 3-4 noiembrie 2017, Facultatea de Silvicultură din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează cea de a IV-a ediție a...

Flutur cere din nou ca statul să preia datoriile rămase în Programul “Utilități şi Mediu la standarde europene”

Președintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, un nou demers pentru identificarea unei soluții de preluare a creditului contractat pentru Utilități si...

Testele de mediu în condiţii reale de trafic, obligatorii în UE de la 1 septembrie

Noile modele de autovehicule vor trebui să treacă, începând din 1 septembrie, nu doar testele de mediu din laborator, ci şi o serie de teste privind emisiile...

Facebook, după atacurile din Londra: Vrem să devenim un mediu ostil pentru terorişti

Compania Facebook a transmis că vrea ca platforma sa de socializare să devină ”un mediu ostil” pentru terorişti, după atacurile de la Londra în urma cărora au...

Concursul de educație pentru mediu ”Pământ, suflet și culoare” şi-a desemnat câştigătorii

În perioada 14 martie – 17 mai 2017, la Școala Gimnazială Nr. 2 Rădăuți s-a desfășurat Concursul interjudețean de educație pentru mediu ”Pământ, suflet...