full screen background image

, , , , , , , , , , , ,

Un avion cargo cu cel puţin 10 persoane la bord s-a prăbuşit în Iran

Un avion cargo cu cel puţin 10 persoane la bord s-a prăbuşit luni în apropiere de Teheran, a anunţat televiziunea de stat iraniană IRIB, citată de AFP. Agenţia...

Reuniune a Consiliului de Securitate după un test cu rachetă balistică efectuat de Iran

Consiliul de Securitate al ONU se reuneşte cu uşile închise marţi dimineaţa la cererea Marii Britanii şi a Franţei cu privire la un test cu rachetă balistică...

UE deplânge ”pierderea inacceptabilă de vieţi omeneşti” în Iran

Şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a deplâns marţi “pierderea inacceptabilă de vieţi omeneşti”, într-o reacţie la numărul mare de...

28 de cetățeni din Afganistan, India, Iran și Irak, opriți la frontiera cu Ungaria

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sânnicolau Mare, județul Timiș, au depistat douăzeci de cetățeni din Irak, trei din Iran,...

Iran: Aproape 40 de pompieri au fost răniți, după prăbușirea unui imobil

Cel puțin 38 de pompieri au fost răniți când un imobil în flăcări, înalt de 15 etaje, s-a prăbușit joi la Teheran, potrivit imaginilor transmise în direct de...

Iran: Coliziune a două trenuri de pasageri, soldată cu cel puțin opt morți și 11 răniți

Cel puțin opt persoane și-au pierdut viața și 11 au fost rănite după ce două trenuri de pasageri s-au ciocnit vineri în provincia iraniană Semnan (centru-nord),...

Obama își va exercita dreptul de veto, dacă Congresul blochează exporturile de avioane către Iran

Casa Albă a anunțat că președintele Barack Obama își va exercita dreptul de veto împotriva unei eventuale legi care ar bloca exportul de avioane de pasageri...