În cursul serii de miercuri, în jurul orei 20.05, în timp ce conducea autoturismul, pe DJ 290, pe raza comunei Vereşti, un tânăr, de 21 de ani, din municipiul Suceava, a acroşat cu oglinda laterală un localnic, de 24 de ani care circula pe bicicletă.
În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală uşoară a biciclistului, care a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi participanți la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.