full screen background image

UniCredit va disponibiliza 10.000 de angajați, cei mai mulți din Italia, Germania și Austria

Italy's largest bank UniCredit is pictured in downtown Milan     UniCredit intenționează să renunțe la 10.000 de angajați, adică șapte la sută din forța de muncă, într-o încercare de a reduce costurile și de a crește profiturile, a declarat o sursă din cadrul băncii pentru Reuters.

Planurile de concediere vizează Italia, Germania și Austria, disponibilizarea a 2.700 de oameni în Italia fiind deja anunțată, a mai spus sursa.

Un purtător de cuvânt a UniCredit a refuzat să comenteze informațiile, dar a amintit că Federico Ghizzoni, CEO al băncii, a declarat pe 3 septembrie că nu există cifre stabilite privind disponibilizații, după ce un raport a arătat că se ia în considerare eliminarea a 10.000 de poziții în următorii ani.

Ghizzoni reface un plan strategic pe cinci ani, dezvăluit abia anul trecut, menit să ducă la o creștere a veniturilor și la o scădere a costurilor. Planul ar putea fi prezentat în noiembrie.

UniCredit, care are 146.600 de angajați în 17 state, este presată să își sporească profiturile în condițiile în care ratele scăzute ale dobânzii sunt așteptate să afecteze banca în următorii ani.

comments

comments