full screen background image

Cupa “Nikodemus” la Minifotbal începe luni, la Rădăuţi

scheul rad     Campionatul de Minifotbal de la Rădăuți, dotat cu “Cupa Nikodemus”, se va desfășura în perioada 10 – 22 august.

Premiile puse în joc sunt substanțiale, după cum a spus, pentru ascultătorii VIVA FM, Alexandru Șcheul, co-organizatorul campionatului, care a ținut să precizeze că se va juca în spiritul fair play-ului sportiv, că meciurile nu vor fi aranjate, așa cum niciodată nu au fost aranjate la Rădăuți, că se va juca cinstit și corect.

Din juriu vor face parte prof. Petru Ciobara, jurnalistul Luigi Bărăgoiu, oamenii de afaceri și organizatorii Costel Babiuc și Alexandru Șcheul, și un reprezentant al celei mai bune echipe.

“Este un eveniment foarte îndrăgit, avem mulți participanți din stăinătate, românii noștri care au plecat și nu ne-au uitat, ei vin cu mare bucurie la acest eveniment, am primit foarte multe telefoane din străinătate, s-au înscris echipe prin telefon ca să prindă un loc, cu mult timp înainte. Este ediția a 19-a, dacă dă Dumnezeu și ajungem la anul e ediția a 20-a. Când au trecut 20 de ani, nici nu știm. A fost foarte frumos, foarte mult a prins la public, anul acesta am hotărât de comun acord, sunt foarte multe evenimente la sfârșitul lui august și am hotărât să îl decalăm cu o săptămână, din cauza celor din străinătate, pentru că veneau mulți și nu prindeau ultima săptămână pentru că trebuia să plece înapoi în străinătate, la locurile lor de muncă, și aveau jucători care erau prinși în echipe și nu prindeau semifinalele, finalele, și am hotărât să facem cu o săptămână mai repede, să se încheie pe data de 22 august. Până miercuri, mai este loc pentru înscriei, dacă se mai înscriu două și nu se mai înscriu până miercuri altele, o să facem două grupe de câte șase, ca anul trecut, dacă se înscriu mai multe echipe o să facem patru grupe de câte patru echipe. Meciurile o să înceapă de la ora 17.00, pentru că este foarte cald, o să fie trei meciuri pe zi, am vorbit cu cei care ne-au rezervat terenul de la Hurmuzachi, trebuie să vorbim cu arbitrii, o să fie probabil o festivitate de premiere, cu premii destul de substanțiale, în jur de 150 de milioane pentru jucători, o să fie trofee pe care o să le sponsorizeze firma mea, cupe pentru cel mai bun jucător, pentru cel mai bun golgeter, portar, arbitru, veterani, să vedem ce putem face. La înscriere, taxa este de 20 de lei pentru un jucător, minim o să fie șapte jucători, maxim pot să fie 200, să adunăm bani pentru premiere.”

Alexandru Șcheul a vorbit şi despre aşteptările pe care le are de la competiţie:

“Îmi place competiția și vreau să se desfășoare în spiritul fair play-ului, vreau să fie niște jocuri foarte cinstite, nu aranjate, penru că, dacă se aranjează un meci la nivelul ăsta, pentru mine ar fi o mare dezamăgire. Vreau ca cel mai bun să câștige, o să avem o discuție cu arbitrii să fie foarte corecți. Ca în orice arbitraj se poate să mai fie erori de arbitraj. O să vorbesc cu ei, dacă știe în sufletul lui arbitrul că a făcut o nedreptate la o echipă, să o compenseze cu cealaltă echipă, ca să nu fie discuții. Ăsta mi se pare un lucru foarte corect. Sunt discuții, și nu vreau să spună cineva că au fost aranjate. Anul trecut se aștepta cu totul ca altcineva să câștige, era un favorit pe care toți pariau, și până la urmă a câștigat o echipă la care nu ne așteptam. A fost o surpriză plăcută faptul că s-a arătat că această competiție se desfășoară în mod foarte corect și cinstit.”

Campionatul va debuta luni, 10 august, şi se va desfăşura pe parcursul a două săptămâni pe terenul cu suprafaţă artificială de joc de la Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi”, până sâmbătă, 22 august, ziua când se va disputa finala.

La competiţie vor participa 16 formaţii, împărţite în 4 grupe a câte 4 echipe fiecare.

Doina CRAIU

Radio VIVA FM Rădăuţi

comments

comments