Toți cei care doresc să contribuie la curățarea României de deșeuri, au acum la dispoziție aplicația și platforma “Let`s Do It!”.
Cu ajutorul aplicației de mobil, voluntarii pot oricând să marcheze deșeurile întâlnite în oraș sau în natură pe “Harta Deșeurilor”, pentru a fi apoi raportate către autorități și curățate în 30 de zile, conform legii.
Fiecare voluntar va primi constant mesaje cu statusul sesizării, până când zona este curățată.
În afara aplicației de mobil, disponibile gratuit pe Google Play Store, și, în curând, și pe App Store, proiectul include și platforma online.
Fiecare sesizare include coordonatele GPS ale zonei raportate și detalii despre deșeurile identificate (componență, dimensiuni și orice alte detalii relevante).
Toate aceste informații vor fi trimise automat autorității publice locale responsabile pentru curățarea zonei sesizate.
“Harta Deșeurilor” este disponibilă online pe www.letsdoitromania.ro, după ce utilizatorul aplicației se loghează.
Într-un interviu pentru VIVA FM, Anca Baniță, communication manager, a dat detalii despre acest proiect: “Prin aplicația Let’s Do It, invităm orice român să raporteze zone de deșeuri pe care le găsește în oraș sau în natură. Noi, mai departe, le vom transforma în sesizări către autorități și acesta trebuie să primească un răspuns, conform legii, în maxim 30 de zile. Deci, ne dorim ca oamenii să ne ajute, să devină comisari ai mediului, să ne sprijine în efortul nostru de a curăța România. Ne dorim foarte mult să încurajăm spiritul civic al românilor și să îi încurajăm să ia inițiativă atunci când văd o problemă, legată de deșeuri, momentan. Până la urmă, acesta este un nou tip de voluntariat.”
Anca Baniță a explicat și cum poate fi folosită aplicația “Let’s Do It”: “În primul rând, trebuie să descarce aplicația Let’s Do It din Google Play, în câteva zile va fi disponibilă și în App Store gratuit; pasul doi, atunci când ajungi într-o zonă cu deșeuri din oraș sau din natură, deschizi aplicația, iar ea te va ghida, faci o poză sau mai multe mormanului, asta e foarte important să ne dăm și noi seama despre ce este vorba, spui câteva detalii (ce componență are mormanul – plastic, sticlă, hârtie sau alte lucruri), poti să adaugi și comentarii, poate vrei să spui ceva anume, un punct de reper, ceva util, și ultimul pas, s-a finalizat raportarea, se trimite către autorități.”
Legat de responsabilitatea cetățenilor cu privire la protejarea naturii, Anca Baniță a spus: “Noi întotdeauna ne-am axat, ne-am concentrat, pe cei care vor să facă ceva în România, și sunt mulți. Adică, faptul că un milion de voluntari au venit să curețe deșeuri, o activitate, totuși, nu cea mai plăcută din lume, sau oricum, unde nu primeai vreo recompensă, ne spune că sunt foarte mulți oameni în România cărora le pasă. Deci acești oameni există și poate că așteptau și așteaptă încă, ocazii de a fi implicați. […] Acum, că există și categorii de oameni cărora nu le pasă, ele sunt cu siguranță acolo, doar că noi credem că poate să ajute, ca acești oameni să nu mai facă ce fac, este puterea exemplului pe de o parte și presiunea socială din partea celor care fac ceva. Adică, în momentul în care tu ești într-un grup în care toți se duc la acțiuni, fac lucruri pentru comunitate, nu aruncă, și tu ești singurul care face asta, brusc nu o să mai poți să faci asta.[…] Societatea civilă ar trebui să pună presiune și să creeze o normalitate în a respecta natura.”
“Let`s Do It, Romania!” este cel mai mare proiect de implicare socială organizat în România.
Din 2010 și până acum, “Let`s Do It, Romania!” a implicat peste 1.000.000 de voluntari, care au reușit să adune peste 2.000.000 de saci (peste 22.500 de tone de deșeuri), iar media de deșeuri reciclate, pentru cei patru ani de proiect, a ajuns la 31%.
“Let`s Do It, Romania!” este parte din comunitatea internațională “Let`s Do It, World!”.