full screen background image

Municipiul Suceava va avea 2 noi cetățeni de onoare

cetatean de onoare  În ședința de mâine, consilierii locali suceveni vor dezbate proiectele de hotărâre referitoare la acordarea titlului de Cetățean de onoare doctorului inginer Ovidiu Mustaţă și profesorului inginer Romulus Sfichi.

În vârstă de 78 de ani, Mustaţă a lucrat 40 de ani în sectorul energetic, dintre care aproape 30 de ani a avut funcții de conducere.
În perioada cât a fost director al IRE Suceava, întreprinderea a fost prima din țară care a construit în zona Moldovei 45 de centrale hidroelectrice de mică putere.De numele lui se leagă, printre altele, racordarea municipiului Fălticeni la Sistemul Energetic Național.
Sfichi, în vârstă de 81 ani, este profesor de matematică și fizică, iar ca inginer electrotehnic și-a derulat activitatea în domeniul proiectării și exploatării rețelelor electrice, inclusiv a surselor refolosibile de energie. El este autorul a 5 cărți de fizică și matematică aplicată.

comments

comments