full screen background image

Ponta anunţă restructurări în ministere şi agenţii

ponta     Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că trebuie operate în continuare restructurări în ministere şi agenţii, precum şi în companiile de stat.

“În primul rând, trebuie continuată restructurarea unor ministere şi agenţii, aşa cum cred că în sănătate, în special, şi în educaţie avem nevoie să mai angajăm, să mai deblocăm posturi”, a spus premierul.

El a mai menţionat că inclusiv la companiile de stat trebuie operate restructurări, întrucât acestea trebuie să răspundă competiţiei din piaţă.

Ponta a susţinut că în toamna anului trecut erau înregistraţi 4,9 milioane de angajaţi cu contract de muncă, în prezent fiind 5,1 milioane. “Această creştere este exclusiv în zona privată, pentru că la stat nu am angajat, am deblocat nişte posturi doar la sănătate, dar erau din posturile vechi blocate. Faptul că sunt 200.000 de noi contracte – probabil că nu s-au creat 200.000 de locuri de muncă, ci de fapt s-au oficializat, s-au legalizat nişte raporturi de muncă care existau şi anterior”, a declarat premierul.

El a precizat că obiectivul Guvernului este acela de a se ajunge la un număr de angajaţi cu contract de muncă egal cu cel al pensionarilor, respectiv peste 6 milioane de persoane. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, referindu-se la bugetari, că “omul gras” din economie trebuie “să slăbească” în continuare, dar în acelaşi timp este momentul unui “acord fin”, pentru completarea cu personal în locurile unde există un deficit, cum e cazul spitalelor.

comments

comments




Leave a Reply

avatar