Bun găsit, dragilor!
Astăzi, vom vorbi despre un subiect la modă, cred. Despre îndrăgostire. Sau îndrăgosteală. Dar nu a celor mari, ci a celor mici. Și asta pentru că îndrăgosteala dă mari emoții, se pare, părinților, mai ales dacă e precoce.
Zilele trecute, m-a oprit o mamă, îngrijorată de starea de visare a celei mici. O stare instalată recent și neobișnuită. Motiv de neliniște, dar nu de panică. Mama, așa cum e și firesc, a încercat să afle motivul noii stări. Concluzia pe care a tras-o, discutând cu micuța, a fost că ar putea fi îndrăgostită. Unde mai pui că cea mică îi povesti și despre alte idile existente în clasa I. Cum unul dintre băieți ar fi sărutat una dintre fetițe. Cele aflate pe final, se pare, stârniseră neliniștea sporită a mamei. Căci, noile generații, o știm cu toții, evoluează într-un ritm foarte accelerat, dar asta i se păruse prea de tot.
Cum mi se întâmplă ades când aflu lucruri despre cei mici, am încercat să fac o paralelă cu copilăriile mai îndepărtate, în care lucrurile se întâmplau într-un ritm mai scăzut. Și-mi amintesc că și pe vremea copilăriei mele copiii se jucau de-a zânele și zmeii. Iar zâna răpită de zmeu se lăsa îmbrățișată și uneori primea chiar un sărut pe obraz. Deci, lucrurile acestea nu cred că se întâmplă acum, mai mult decât atunci.
Dar cum e cu îndrăgosteala la vârsta copilăriei? Întâi se îndrăgostește băiatul de mamă, apoi de doamna educatoare sau învățătoare și, în cele din urmă, de colega de clasă. Fiecare dragoste are intensitatea sa, dar trece, de cele mai multe ori, destul de repede. Cu toate acestea, ca mame, ne îngrijorează când simțim astfel de lucruri. Și ne dorim să acționăm în așa fel încât să nu greșim și, pe cât posibil, să ajutăm la depășirea corectă a acestei etape. Specialiștii spun că, la vârstele mici, astfel de manifestări nu au niciun fel de încărcătură sexuală. Și cu toate acestea ne îngrijorează.
Și-atunci, cum ar fi firesc să reacționăm în astfel de situații? Încurajând comunicarea. Luând în serios sentimente celui mic, căci, altfel, riscăm să blocăm fluxul de informații. Întrebările sunt cele care ne pot conduce spre aflarea celui ce pare să fie ținta afecțiunii și dacă există o reciprocitate a sentimentelor. Dacă manifestarea sentimentelor a depășit stadiul bilețelor din timpul orelor sau pauzelor și ți se pare că e prea mult ce se întâmplă, e bine să stabilești limite chiar de la început.
E bine să-i spui că pot împărți bomboanele sau alte lucruri ce le plac ambilor, dar nu și gesturi ce le fac doar adulții. Limitele e bine să fie explicate. Comunicând pe astfel de teme de la început, ai putea câștiga încrederea celui mic și pe viitor.
Respingerea și pedepsirea unor astfel de stări nu le va face să dispară. Doar ar putea să închidă, pe viitor, comunicarea pe teme mai sensibile cu cel mic. Deci cheia, ca în multe alte situații, este comunicarea. Și, bineînțeles, și o doză de educație.
