full screen background image

Acţiune de amploare a Poliţiei Române în Portul Constanţa

port Constanta     Poliţiştii verifică, începând de luni, legalitatea mărfurilor transportate pe cale rutieră, feroviară şi navală în Portul Constanţa, în scopul prevenirii activităţilor ilicite, după ce, anul trecut, acţiunile desfăşurate de poliţişti au dus la creşterea cu 20 la sută a exporturilor fiscalizate.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, poliţiştii vor acţiona, de luni, pentru verificarea şi controlul legalităţii transportului de mărfuri efectuat către Portul Constanţa pe cale rutieră, feroviară şi navală, informează Mediafax.

Astfel, în cadrul acţiunii denumite “Export Control”, vor fi organizate microfiltre unde va fi verificată legalitatea documentelor şi a mărfurilor transportate către porţile de acces auto din Portul Constanţa, către ecluzele canalului Dunăre-Marea Neagră şi către triajele CFR din judeţul Constanţa. Echipele de control vor scana documentele însoţitoare de transport al mărfurilor ce părăsesc incinta portuară astfel încât să fie realizată traseologia mărfurilor de la beneficiar către societăţile furnizoare.

“Această activitate are rolul de a combate activităţile economice ilicite, de a asigura un mediu concurenţial corect şi de a proteja interesele economice ale statului şi ale cetăţenilor”, se menţionează în comunicat.

Totodată, în baza analizelor de risc, vor fi făcute verificări directe pentru a se stabili legalitatea operaţiunilor comerciale înscrise în documentele verificate şi a modului de evidenţiere şi declarare a veniturilor realizate.

La acţiune vor participa poliţişti de la toate structurile Poliţiei Române. De asemenea, pentru desfăşurarea activităţilor au fost detaşaţi poliţişti de la inspectoratele judeţene de poliţie.

Anul trecut, în cadrul aceleiaşi acţiuni, în Portul Constanţa, poliţiştii au verificat peste 78.600 de transporturi de mărfuri – cereale, lemn, deşeuri metalice şi nemetalice, produse alimentare şi nealimentare, şi peste 36.200 de firme destinatare ale transporturilor, fapt care a dus la o corectă înregistrare a exporturilor fiscalizate efectuate, constatându-se astfel o creştere cu 20 la sută a acestora, faţă de perioada similară a anului anterior.

comments

comments