full screen background image

“Zilele Matei Vișniec”, la Rădăuţi

Viva News zmv     Luni, a început, la Rădăuți, cea de-a treia ediție a “Zilelor Matei Vișniec”, eveniment prin care nordul țării, în general, și Bucovina, în principal, se bucură de prezența distinsului scriitor și dramaturg și a invitaților săi, nume importante, nume remarcabile din lumea teatrului și a jurnalismului românesc.

Astfel, se oferă șansa publicului de a urmări piese de teatru scrise de Matei Vișniec și jucate în prezența autorului.

Întors după un an în Bucovina natală, dramaturgul a avut o întalnire cu jurnaliștii, în fața cărora a susținut o conferință de presă, după care s-a deplasa,t împreună cu invitații săi – jurnalistul Luca Niculescu, redactor șef la “Radio France International” și actorul Eric Deniaud -, la Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, unde au avut o întâlnire cu elevii.

Matei Vișniec a răspuns cu plăcere și entuziasm la întrebările adresate de jurnaliști și elevi.

”Nu mai am timp să aștept inspirația. Scriu pentru că trebuie să scriu”, a spus dramaturgul.

În seara de luni, rădăuțenii sunt așteptați la Casa de Cultură a municipiului, unde Eric Deniaud va susține spectacolul ”Voix dans le noir”.

Eric Deniaud este un actor francez, vine din Paris, şi este cel care creează marionetele pentru spectacolele jucate după piesele lui Vișniec.

Tot luni seară, scriitorul va lansa, la Rădăuți, volumele ”Negustorul de începuturi de roman” (care a primit Premiul Augustin Frățilă), ”Omul din care a fost extras răul” și ”Țara lui Guffi”.

Tot la Rădăuți se va juca și spectacolul ”Trei nopți cu Madox”, susținut de Teatrul Dramatic Fani Tardini din Galați.

Evenimentul cultural de la Rădăuți va culmina în ziua de 7 mai, când începând cu ora 12.00 la Catedrala Ortodoxă din municipiu Constantin Chiriac, directorul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, și director al Teatrului Radu Stanca de la Sibiu, va susține un recital de poezie religioasă.

Vișniec: “Cu Chiriac e interesant ceea ce face el, dă recitaluri de poezie religioasă în biserici. L-am văzut dând un recital de poezie religioasă la Mitropolia din Iași, a obținut de la autoritățile religioase autorizația de a da spectacole, dar nu sunt spectacole, sunt un fel de oratorii, și mi-a spus că este foarte interesant ca bisericile noastre ortodoxe să-și deschidă puțin porțile spre cuvânt și în alt sens. De fapt, existența poporului român a fost asigurată, sau cum să vă spun?… Liantul care l-a făcut pe poporul român să rămână un popor…. Sunt două elemente care au creat durabilitatea poporului român. Credința ortodoxă, trebuie să o recunoaștem, românii au fost toți creștinați, au rămas ortodocși marea majoritate, și Limba Română. Repartizați în diverse țări, în diverse imperii, totuși, românii au rămas un popor datorită faptului că a circulat în mod miraculos Cuvântul Domnului, credința i-a ținut împreună cu ritualurile ei, cu morala ei. Dar limba română i-a ținut împreună pe români. Ori limba română nu s-a dezvoltat doar prin activitățile agrare la coada vacii sau în jurul ceaunului, sau la recoltatul grâului. Limba română s-a dezvoltat, s-a consolidat, a primit muzicalitate, profunzime, datorită poeților. Nici măcar datorită Bibliei, care este o carte fixă și a rămas așa cum o știm. Poeții au forjat, au dat savoare, au dat deschidere, adâncime, au adus cuvinte noi, le-au rotunjit, le-au combinat. Acești poeți care au creat spiritualitate și au ținut poporul român la fel, au creat un liant, merită onorați chiar și în biserici, pentru că, până la urmă, tot în biserici ajungem. Cred că bisericile ortodoxe nu au decât de câștigat deschizându-se, nu spun poeziei, în general, poeziei religioase, de pildă, pentru că foarte mulți poeți români clasici sau moderni au scris poezie religioasă sau cu anumită tentă spirituală care merită auzită”.

De la Rădăuți, maestrul Vișniec și invitații săi vor pleca spre Suceava, unde vor avea loc manifestări culturale pe data de 5 mai, la Piatra Neamț, pe 6 mai, Gura Humorului, pe 7 mai, iar la Bistrița, pe data de 8 mai.

Doina CRAIU

Radio VIVA FM Rădăuți

comments

comments