După demisia lui George Maior, generalul de brigadă Florian Coldea, prim-adjunct al instituției, va asigura interimatul. Este pentru a doua oară când Coldea face acest lucru.
Prima dată s-a întâmplat în 2006, de la demisia lui Radu Timofte până la numirea lui George Maior. Prim-adjunctul directorului SRI a intrat în atenţia presei în 2005, cu ocazia răpirii celor trei ziarişti români în Irak.
Ulterior, numele lui Florian Coldea a apărut în două scandaluri referitoare la folosirea SRI în urmărirea activităţii unor judecători şi politicieni.
În 2007, în plin scandal legat de suspendarea președintelui Traian Băsescu, Mircea Geoană l-a acuzat pe Florian Coldea că ar fi şantajat trei judecători ai Curţii Constituţionale pentru ca aceştia să dea aviz negativ pentru suspendarea preşedintelui.
Judecătorii ar fi fost: Aspazia Cojocaru, Nicolae Cochinescu şi Ion Predescu. Atunci, Mircea Geoană a prezentat două note scrise de prim-adjunctul SRI despre situaţia dosarelor celor trei magistraţi.
Florian Coldea a avut o ascensiune rapidă în grad. În 2005, când devenea prim-adjunct al directorului SRI, era maior, pentru ca în 2012 să ajungă general de brigadă, prin decret semnat de fostul preşedinte Traian Băsescu.