Adăpostul de câini din Lunca Sucevei ar trebui extins.
Afirmaţia îi aparţine consilierului local PSD, Doiniţa Cocriş.
Aceasta a prezentat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, alături de colegii săi din Consiliul Local Suceava, propunerile partidului pentru proiectul de buget al municipiului pe anul 2015.
Consilierul PSD a afirmat că, din septembrie, de când municipalitatea suceveană a semnat contractul pentru strângerea câinilor fără stăpân, în adăpost au ajuns circa 1.000 de patrupede.
Astfel, potrivit lui Cocriş, a intervenit suprapopularea adăpostului.
Pentru proiectul de buget, se propune alocarea a 100.000 de lei lunar, pentru sterilizarea şi microciparea câinilor, cu şi fără stăpân, din municipiu, extinderea adăpostului şi angajarea de personal.
Până la 1 ianuarie 2015, câinii de rasă comună sau metişii acestora trebuiau să fie sterilizaţi.
Amenzile pentru nerespectarea reglementărilor privind identificarea şi microciparea câinilor sunt între 2.000 şi 5.000 de lei şi între 5.000 şi 10.000 de lei, pentru cei care nu-şi sterilizează câinii de rasă comună sau metişii acestora.