full screen background image

Peste 3.200 de articole pirotehnice, în valoare de aproape 6.000 de lei, confiscate de poliţişti

petarde     În perioada decembrie 2014 – ianuarie 2015, poliţiştii suceveni desfăşoară mai multe acţiuni specifice pe linia respectării legislaţiei în privinţa utilizării şi deţinerii de materiale pirotehnice, precum şi cu privire la legalitatea desfăşurării actelor de comerţ cu astfel de produse în contextul activităţilor economice specifice legate de perioada Sărbătorilor de iarnă.

Marţi, poliţiştii Serviciului Arme, explozivi, substanţe periculoase din cadrul I.P.J. Suceava au efectuat un control la spaţiul de depozitare avizat de I.T.M. Suceava numai pentru articole pirotehnice de categoria I, situat pe strada Traian Vuia din municipiul Suceava și aparținând unei societăți comerciale din comuna Dumbrăveni, ocazie cu care, au fost identificate 102 baterii și seturi rachete din categoriile II și III şi 3.170 bucăţi petarde categoria  II și III, contrar prevederilor H.G. nr.536/2002 modificată şi completată, care au fost indisponibilizate, motivat de faptul că spațiul de depozitare este autorizat numai pentru deţinerea  articolelor pirotehnice din categoria I.

Valoarea articolelor pirotehnice indisponibilizate este de aproximativ 5.900 de lei.

În urma verificărilor documentelor de achiziționare a produselor pirotehnice, polițiștii au constatat faptul că societatea s-a aprovizionat de la o firmă din Timişoara, fiind diferențe între stocul scriptic și faptic, administratorul societății, un bărbat de 39 ani, din comuna Dumbrăveni, declarând că a vândut unele petarde unor persoane fizice, contrar dispozițiilor legale, iar o parte le-a folosit personal în scop de divertisment.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Poliţiştii reamintesc faptul că persoanele care produc, deţin, transferă sau comercializează articole pirotehnice precum si persoanele care folosesc obiecte pirotehnice pentru scopuri tehnice au obligaţia de a obţine autorizaţia din partea inspectoratului teritorial de muncă şi de la inspectoratul judeţean de poliţie pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea.

Iată câteva infracţini şi contravenţii prevăzute de lege pentru nerespectarea regimului articolelor pirotehnice:

Infracţiuni prevăzute de legislaţia în domeniu

– Orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.( art.37 din Legea 126/1995 republicata)
– Comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.
    
Contravenţii

– comercializarea de către persoane fizice sau juridice neautorizate (conform prevederilor art. 8 alin. 3 din Legea  nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive  a articolelor pirotehnice din categoria I se sancţionează amendă de la 2.000 la 5.000 RON conform art. 38 lit.b din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive republicata
– neîndeplinirea condiţiilor legale privind inscripţionarea pe ambalajul articolelor pirotehnice, în limba română denumirea, clasa din care fac parte, instrucţiunile de folosire, termenul de garanţie, precum şi pericolele care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor conform art. 31 din Legea 126/1995  se sanctioneaza cu  amendă de la 5.000 RON la 7.500 RON art.38 lit d din Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive republicata
– folosirea articolelor pirotehnice în locurile interzise de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 126/1995 se sanctioneaza cu  amendă de la 3.000 RON la 6.000 RON- art.38 lit. c din Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive republicata în cazul tulburării ordinii publice prin folosirea excesivă a obiectelor pirotehnice care provoacă zgomot se vor aplica şi prevederile art.2 pct.28 din Legea nr.61/1991 (amendă de la 200 Ron la 1000 RON);
– în cazul în care sunt încălcate reglementările legale în vigoare cu privire la respectarea normelor de securitate, în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive republicata  se vor lua măsuri pentru suspendarea, restrângerea sau retragerea autorizaţiei pentru activităţile de deţinere, transfer, transport, folosire ori comercializare a obiectelor pirotehnice;

Sancţiunile contravenţionale cu amendă se pot aplica şi persoanelor juridice, caz în care cuantumul amenzii se majorează cu 100%.

comments

comments