Prefectul Florin Sinescu a declarat astăzi, în şedinţa Colegiului Prefectural, că printre deficienţele majore se numără avarii la structurile de rezistenţă, neasigurarea evacuării persoanelor, vestiare necorespunzătoare, lipsa dotărilor PSI, a cărţilor tehnice şi a personalului specializat de întreţinere.Verificările au vizat 43 de stadioane. În urma acestor controale se vor închide unele sectoare din tribunele stadioanelor Areni Suceava, Nada Florilor Fălticeni, Liteni şi Rîşca.Aceeaşi măsură va fi luată în cazul a 5 săli de sport – 2 din Suceava şi cîte una din Siret, Calafindeşti şi Grăniceşti, după cum spune Florin Sinescu: “Râmâne să monitorizăm împreună cu aceste comisii toate aceste măsuri care au fost dispuse. Fiecare instituţie să verifice aceste aspecte şi aici mă adresez în special Inspectoratului de Stat în Construcţii să nu punem viaţa sportivilor, elevilor şi a spectatorilor în pericol. În aceste zone se produc tot felul de evenimente organizate de unităţile administrativ teritoriale, şi aici mă refer la Zilele Localităţilor.”Prefectul de Suceava a mai adăugat că, pentru toate neregulile depistate, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a dat 43 de avertismente.
Home Știri Stadioanele şi sălile de sport din judeţul Suceava nu sunt sigure pentru spectatori şi pentru sportivi
Stadioanele şi sălile de sport din judeţul Suceava nu sunt sigure pentru spectatori şi pentru sportivi
mart. 29, 2013
Articolul anteriorMinistrul Educaţiei le pregăteşte elevilor o nouă surpriză !
Articolul următorCătălin Nechifor, ales la conducerea PSD Suceava
Leave a Reply